Finder – Sistemul MasterIN (MasterIN System)

Cu tehnologie Push-in care permite economia de spațiu și timp

Finder îşi prezintă noile interfețe modulare cu relee MasterIN System cu terminale tip ”Push-in”. Această tehnologie reprezintă cea mai recentă evoluţie a terminalelor „cu arc”, fără şurub, oferind o conexiune mai rapidă. Comparativ cu terminalele cu şurub, se oferă performanţe de prindere mai adecvate în condiţii de tracțiune şi vibraţii.

 

Sistemul MasterIN încorporează interfețele modulare cu relee Finder din seriile 39, 48, 4C şi 58, care deservesc o gamă variată de aplicaţii, inclusiv panouri electrice şi de automatizări industriale. Toate tipurile noi sunt indicate prin litera „P” – de la „Push-in” – în codul de produs.

Accesoriile aferente sistemului MasterIN sunt, de asemenea, noi. Versatilitatea, compatibilitatea şi integrarea au constituit priorităţi ale inginerilor Finder pentru dezvoltarea noilor baghete de conexiune de tip punte. Exemple în acest sens le constituie punțile cu 2 pini, care pot fi utilizate pentru realizarea interconexiunii între contactele diferitelor tipuri de socluri; şi punțile cu 6 sau 8 pini pentru conexiunea rapidă a terminalelor A1/A2 aflate pe partea bobinei.

Suportul de etichetă - pentru etichete indicatoare care se pot utiliza cu imprimante cu transfer termic - a fost, de asemenea, reproiectat, pentru un plus de vizibilitate şi lizibilitate.

Pentru seria 39 - în afara baghetelor de conexiune cu 16 pini - Finder oferă dispozitivul unic denumit ”Element de dublare a terminalului”, care permite conectarea rapidă şi uşoară a două cabluri diferite în acelaşi terminal Push-in.

Toate interfețele modulare cu relee sunt compatibile cu modulele de indicare și protecție (EMC) Finder din seria 99 şi sunt disponibile fie cu clemă de plastic (SPA) de reținere şi eliberare a releului, fie cu clemă de reținere metalică (SMA).

O altă noutate a acestei game este reprezentată de orificiul destinat sondei de testare amplasat lângă fiecare terminal Push-in, care permite tehnicianului să introducă o sondă a multimetrului şi să efectueze măsurători precise în condiţii de maximă siguranţă.